Mazăre, către un revoluționar care cerea drepturi la inaugurarea unor locuințe sociale: Milogule!

Mazăre, către un revoluționar care cerea drepturi la inaugurarea unor locuințe sociale: Milogule!
Publicat: 31/08/2013, 15:05
Actualizat: 29/07/2014, 18:37

Primarul Radu Mazăre a avut, sâmbătă, un schimb dur de replici cu câțiva revoluționari care i-au întâmpinat pe el și pe Victor Ponta în timpul inaugurării unor locuințe sociale în Constanța, făcându-i milogi și cerându-le să aștepte până la terminarea repartizării locuințelor.

„Nu așteptați voi până termin? Că sunt oameni fără case”, i-a spus Mazăre unui revoluționar care îl abordase pe premierul Victor Ponta cerând drepturi pentru această categorie de persoane, unul dintre revoluționari replicându-i primarului: „Nu-i nimic”.

Radu Mazăre a ripostat imediat spunând: „Cum adică nu-i nimic? Am trei mii de oameni care n-au unde să doarmă”. Revoluționarul a replicat iar afirmând: Așa. Asmute-i împotriva noastră!”.

„Am fost și eu la Revoluție (…). Am fost cu pușca la Casa Albă, bă!”, a spus apoi Mazăre, care s-a îndepărtat de revoluționari, replicându-i celui cu care se certase: „Milogule!”.

Acest incident între primarul Radu Mazăre și un revoluționar a avut loc după ce alți doi revoluționari îl abordaseră cu niște solicitări mai vechi referitoare la anumite drepturi pentru această categorie de persoane pe premierul Victor Ponta chiar la sosirea în cartierul de locuințe sociale care urma să fie inaugurat.

În acel moment, Ponta i-a întrebat pe revoluționari: „Ați fost 24.000 pe străzi, la Revoluție?”, unul dintre revoluționari răspunzând: „Nu, am fost 17.000”, Ponta spunându-le că până când nu își vor face ei ordine în rândurile lor el nu are ce le face.

Ulterior, Ponta le-a declarat ziariștilor după inaugurarea locuințelor sociale că nu au fost 24.000 de oameni la Revoluție, ci doar „o mie-două”.

„N-au fost 24.000 de oameni acum 25 de ani care să lupte cu Ceaușescu. Au fost o mie-două. Nu știu câți au fost. Eu nu dau bani la impostori. Să-și facă curat. Cum să fac eu curat între ei? Am ieșit și eu pe stradă, cum a ieșit probabil și Radu (n.r. – primarul Constanței, Radu Mazăre) nu ca să ne dea cineva bani, ci pentru că am vrut să scăpăm de Ceaușescu. Cei care, într-adevăr, au fost pe stradă și și-au pus viața în pericol, vorbesc de cei care au suferit, pentru aceia sigur că dăm, dar în ultimii ani, din considerente politice, s-au umflat cu mii de impostori. Să iau banii de la oameni amărâți și să-i dau celor care sunt sănătoși, în putere, care sunt buni de proteste… Spun un singur lucru: nu dau la toată lumea pentru că nu au fost revoluționari, ci pentru că revoluționari de-ăștia care s-au descoperit după 2005 că-s revoluționari nu cred că e corect să plătim din bani publici. Când rămân atâția câți au fost cu adevărat, atunci da”, a declarat premierul Victor Ponta.

Victor Ponta și primarul Radu Mazăre, alături de ministrul Apărării, Mircea Dușa, și de parlamentari de Constanța au inaugurat, sâmbătă, ultimele blocuri de locuințe din prima etapă a cartierului de locuințe sociale Henri Coandă din Constanța. Proiectul este în valoare de șapte milioane de euro, iar în acest cartier locuiesc aproximativ 3.000 de persoane nevoiașe.

Cosmin Văideanu, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Exclusiv. Cum a fost surprinsă doamna muzicii populare românești. Secretul longevității Irinei Loghin
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale